Carmilla, vampirița cu 26 de ani mai bătrână decât Dracula lui Bram Stoker

Carmilla, vampirița cu 26 de ani mai bătrână decât Dracula lui Bram Stoker

Scrisă de Joseph Sheridan Le Fanu, scriitor de povestiri gotice și pline de mister, Carmilla este o nuvelă gotică publicată pentru prima oară în 1871. Constă într-o serie de istorisiri ale unei femei ce devine obsedată de o vampiriță numită Carmilla.

Povestea a apărut în revista literară engleză Albastrul închis între anii 1871-72 și a fost republicată mai târziu în colecția de povestiri a lui Le Fanu în 1872.
Protagonista povestirii este Laura, fiica unui văduv bogat ce a servit în Imperiul Austro-ungar. Ei locuiesc împreună într-un castel în pădurea Styria, în sud-estul Austriei. Când avea șase ani, Laura a afirmat că a fost mușcată de o frumoasă și misterioasă vizitatoare ce apărea seara, dar nu au fost găsite răni care să susțină spusele ei.
Povestea continuă 12 ani mai târziu, când un prieten al tatălui Laurei, generalul Spielsdorf, îți anunță vizita în Styria împreună cu nepoata lui Bertha, dar ulterior vizitei Bertha moare în condiții misterioase. Generalul este înverșunat să investigheze cauzele morții.



Ilustrație din revista Albastrul închis, de D.H. Friston, 1872
Între timp, în fața castelului Laurei are loc un accident de trăsură, din care o tânără este adusă înăuntru pentru a primi îngrijiri medicale. Numele fetei este Carmilla
Fetele se recunosc una pe alta imediat ce se văd, dându-și seama că s-au văzut într-un vis pe care l-au avut amândouă când erau copii. Carmilla nu și-a putut continua călătoria dar mama ei, care o însoțea în trăsură, a trebuit să plece, urmând să revină în 3 luni.
Deși Carmilla și Laura dezvoltă o foarte frumoasă prietenie, Carmilla se dovedește a fi un personaj foarte ciudat. Nu se alătură niciodată familiei la rugăciuni, câteodată flirtează cu Laura, nu vorbește niciodată despre ea sau familia ei, doarme ziua și noaptea se plimbă în jurul castelului. Într-o zi, la castel sosește un transport de tablouri vechi, moșteniri ale familiei, iar Laura recunoaște într-unul din ele un portret din 1698 al unuia din strămoșii lor: contesa Karnstein, cunoscută între prieteni drept Mircalla.
Ce este ciudat este asemănarea deosebită a Carmillei cu contesa Mircalla, dar Carmilla afirmă că probabil este și ea una din descendentele familiei Karnstein.
Laura în pat, ilustrație de D.H. Friston, 1872
Laura începe să aibă coșmaruri cu o pisică mare în camera ei ce o mușcă de piept. În alte coșmaruri, aude o voce ce spune ”Mama ta te avertizează să ai grijă la asasin”.
Sănătatea sa se înrăutățește și tatăl său îngrijorat cheamă un doctor ce-i găsește un punct mic albastru pe piept. Suspicios, doctorul îl sfătuiește pe tatăl Laurei să nu o lase singură niciodată. Astfel, tatăl o duce pe Laura în satul Karnstein, lăsând instrucțiuni guvernantei să o aducă și pe Carmilla odată ce se trezește. 
În drum spre sat, se întâlnesc cu generalul Spielsdorf, care le spune povestea morții Berthei. Se pare că la un bal mascat, Bertha a cunoscut o tânără numită Mircalla, ce era însoțită de mama ei. Pentru că cele două fete s-au împrietenit așa repede, mama Mircallei a cerut permisiunea de a sta în casa generalului în acea seara. Mircalla a rămas în casa lor și imediat după, sănătatea Berthei a început să se înrăutățească, întocmai ca a Laurei.
Înmormântare, ilustrație de Michael Fitzgerald pentru Carmilla, 1872
După investigații, generalul trage concluzia că Bertha era vizitată de un vampir. Deși a încercat să o salveze, Bertha a murit, iar el a vazut-o pe Mircalla luând forma unui animal și fugind. Mai târziu, tatăl Laurei își dă seama că Mircalla și Carmilla sunt anagrame ale aceluiași nume.
Nu vom dezvălui continuarea poveștii și nici destinul Laurei și al Carmillei, va trebui să o citiți singuri ca să aflați. 
Carmilla, personajul principal, este prototipul pentru o întreagă armată de vampiri femei apărută ulterior în literatura mondială. Carmilla avea obiceiuri nocturne dar nu era restrânsă la a umbla doar în întuneric. Avea o frumusețe nepământeană și își putea schimba forma. Putea de asemenea să treacă prin pereți. Alter-ego-ul său era o monstruoasă pisică neagră și când nu dormea în casa victimelor ei, dormea în coșciug.
Deși povestea Carmillei nu este la fel de populară ca cea a lui Dracula, cea din urmă este bazată pe multe ”principii vampirești” prezente în prima. Noi credem totuși că Bram Stoker a avut mai mare succes și datorită plasării acțiunii pe misticele meleaguri transilvane 😊


Comentarii