Iti amintesti când puteai sa zbori? Când credeai în magie? Când erai un erou și luptai cu forțele potrivnice? Când totul era posibil? 

Noi toți păstrăm ascuns înăuntru copilul din noi, inocent dar viteaz, fascinat de necunoscut și aventura, de miracole și povesti. Este sinele nostru cel mai adevărat, ce nu a învățat încă sa poarte măști. În unii dintre noi a adormit, dar se trezește când citim o poveste buna, când urmărim un film fantastic, când ne înconjurăm de arta fantasy. Când, în mijlocul unei zile agitate, iti arunci ochii pe birou și vezi dragonelul ce te privește sugubat, zâna delicata sau unicornul maiestuos, simți cum buzele iti schițează involuntar un zâmbet iar grijile ți se mai risipesc. 

Alaturi de stilul gotic, stilul Fantasy este stilul cu cea mai mare prezenta în produsele Gothic Fairy, iar dragonul este vedeta suprema. Alături de dragoni, alți cetățeni cu drepturi depline în acest regat sunt zânele, unicornii, sirenele, vrăjitoarele, magii, copacii magici, garguii, grifonii, păsările Phoenix, varcolacii și alte creaturi fantastice. Multe dintre produse folosesc licența operelor de arta realizate de artiști fantasy consacrați, cum ar fi Annes Stokes, Lisa Parker, Briar, Luna Lakota, James Ryman, Nene Thomas. Aici fanii serialelor sau jocurilor video fantasy celebre, cum ar fi Game of Thrones, Lord of The Rings, Star Wars, Assasins Creed, Harry Potter,  Fantastic Beasts, Marvel, DC Comics vor găsi cu siguranță produse care sa le încânte inima.